Fotografii stupide - Un punct de plecare

În primele luni ale lui 1997, "Evenimentul zilei" se tipărea pe plumb. Fotografiile erau doar alb-negru. În afară de bustul unor personalităţi nu apărea nimic, pentru că tipografia nu putea reproduce. Zincurile ieşeau înecate în cerneală şi mai toate personajele arătau ca nişte urmăriţi de poliţie. Atunci am făcut greşeală să le cer fotoreporterilor o suită de fotografii despre Bucureşti în aşteptarea lui Jacques Chirac. Am primit câteva. A fost prima dată când am scăpat câteva lacrimi. Erau dovadă indiscutabilă a nivelului de laba gâştii din arta fotografică a ziarului. A două zi am renunţat le servicile majorităţii fotoreporterilor din redacţie.

Aşa a început reconstrucţia noii echipe. La puţin timp după venirea lui Mihai Vasile n-au mai rămas decât pereţii laboratorului foto şi câteva aparate demodate şi dogite. Cei mai mulţi dintre artiştii tineri au refuzat. Nu voiau să vină pentru că ziarul nu cultivase imaginea şi nu avea niciun cult pentru ea. Nu aveam scule. Nu aveam bani. Nu exista un respect pentru imagine. Tot ce depăşea nivelul unui timbru era socotit ca spaţiu tipografic pierdut.

Reconstrucţia imaginii şi a echipei de fotoreporteri de la "Evenimentul zilei" a durat aproape patru ani. A început cu Mihai Vasile. Au mai venit şi au plecat oameni. Cu timpul au venit şi Daniel Mihăilescu, Radu Vioreanu, Andrei Ciocârlan, apoi Petruţ Călinescu şi Marius Nemeş. Şi ce părea imposibil a început să dea roade. Câte o fotografie de mare impact, câte un fotoreportaj care paria şi cu arta, câte un subiect care a făcut ocolul presei. Au apărut primele premii. Fotografia lunii, premii la concursuri, exclusivităţi din zonele de conflict, plonjeuri în lumi româneşti pe care nu le văzuse nimeni, portrete politice şoc, fotografii metaforă şi fotografii document.

La a două ediţie a Salonului "Fotomedia 2002", echipa de la "Evenimentul zilei" a dominat autoritar. Daniel Mihăilescu a fost declarat "Fotograful anului", iar alte două premii au revenit lui Marius Nemeş şi Petruţ Călinescu. Era semnul distinct de confirmare pentru o echipă fără egal. Poate că succesul ei înseamnă şi relansarea fotografiei publicată în ziare, atâta vreme ignorată sau chinuită de subiect, dimensiune şi perspectivă artistică.

Nu ştiu câte ziare sunt în situaţia de a zăbovi multe ore până să aleagă între două fotografii excelente. Nu ştiu câte redacţii fac eforturi pentru a ţine în frâu fotoreporteri fascinaţi de zone de război, de conflicte sau de alte locuri periculoase. Nu ştiu câte redacţii se bucură de o competiţie atât de nebună cum este cea din sânul echipei "Evenimentul zilei". Şi, în acelaşi timp, de un grup de prieteni atât de generoşi. E semnul distinct al renaşterii imaginii de ziar şi semnalul ce anunţă naşterea unei generaţii de artişti ai teleobiectivului.